luni, 3 septembrie 2018

Politistii nu mai au dreptul de a primi banii pe amenzi


Politistii nu mai au dreptul de a primi banii pe amenzi incepand de luna August 2018, platile urmand sa se faca la CEC, trezorerii, administratiile publice locale, pe ghiseul.ro, etc.

Incepand din August, nu mai putem plăti pe loc polițistului care ne dă o amendă rutieră jumătate din minimul legal al acelei amenzi. Cu toate că vom avea la dispoziție mai mult timp să plătim jumătate din amenda minimă, respectiv 15 zile, în loc de 48 de ore, va trebui să ne folosim de celelalte modalități de plată, pentru că plata către polițist a dispărut azi din Codul rutier.

În Codul rutier a existat până astăzi o prevedere care permitea plata anumitor amenzi, pe loc, către polițist, la jumătate din minimul prevăzut de lege. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, astăzi, respectiva prevedere a dispărut.

De asemenea, soferii vor putea plati, de la 1 ianuarie 2019, amenzile de circulatie la orice unitate a Trezoreriei Statului intr-un cont unic, chiar daca sunt din alt oras, si nu vor mai fi nevoiti sa faca dovada platii catre Politie.

Politia va verifica online daca amenzile au fost sau nu achitate, intrucat procesul verbal va avea o serie unica de evidenta. Chitanta de plata a amenzii rutiere va avea trecute urmatorele informatii:

- seria procesului verbal
- codul numeric personal al contravenientului
- contul unic al Trezoreriei
- suma de plata
- data platii

Surse:
AvocatNet
WallStreet