duminică, 18 decembrie 2016

Cum sa conduci pe zapada


1. Fiti pe faza, mergeti mai incet si incearcati sa detineti permanent controlul masinii – acestea sunt cele trei elemente-cheie de conducere in conditii de siguranta pe timp de iarna.

Circulati conform avertizarilor privind starea drumurilor si a conditiilor meteorologice. Pastrati o distanta de siguranta intre masina pe care o conduceti si vehiculul din fata pentru a evita situatiile in care va trebui sa franati brusc pe o suprafata alunecoasa.

2. Pregatiti-va vehiculul de iarna
Puteti pregati masina de vremea rea facandu-i o scurta verificare intr-un service pentru a afla eventualele mici probleme. Nu este tocmai bine daca ati asteptat ca anotimpul rece sa-si intre in rol pentru a avea bateria, curelele, furtunurile, radiatorul, uleiul, luminile, franele, anvelopele, sistemul de evacuare, stergatoarele, precum si sistemul de pornire verificate.

Asigurati-va ca vehiculul dumneavoastra este pregatit din punct de vedere mecanic pentru rigorile iernii. Este recomandat sa pastrati rezervorul de combustibil suficient de plin. Am auzit cu totii cazurile in care bietii soferi au ramas fara benzina, in frig, in asteptarea utilajelor de deszapezire.

Asigurati-va ca aveti suficient lichid de parbriz cu solutie impotriva inghetului si pastrati o cantitate suplimentara in portbagaj deoarece nu se stie niciodata cand aveti nevoie.

Curatati zapada si gheata de pe geamuri, blocuri optice, oglinzi si de pe plafonul masinii. Dupa ce porniti, este bine sa asteptati ca interiorul geamurilor sa se dezabureasca pentru o mai buna vizibilitate.
Desi ati tot auzit in ultima vreme la TV si radio, va spunem si noi: ar fi fost foarte bine sa fim cu totii responsabili si sa avem masinile echipate cu anvelopele de iarna si lanturi anti derapare. Amintiti-va sa verificati si presiunea aerului din anvelope frecvent, fiind stiut ca aceasta scade in sezonul rece. Anvelopele uzate sau deteriorate va pot impiedica sa conduceti in siguranta.  

3. Luati haine calduroase in plus
Pentru ca un accident este un eveniment neprevazut, iar iesirea in afara drumului, din cauza ghetii de pe carosabil face parte din aceasta categorie, este o idee buna sa aveti niste haine calduroase in plus, cateva paturi, mancare si apa, doar in caz de nevoie. Daca ajungeti intr-un sant si nu aveti idee cand veti fi salvati, cel putin aveti cu ce sa va incalziti si ce manca in timp ce asteptati.

4. Luati-va o marja de timp
Intotdeauna calculati un timp suplimentar pentru a ajunge la destinatie, cand afara ninge. Plecati spre locul in care doriti sa ajungeti astfel incat sa nu fiti nevoiti sa conduceti cu viteza, ceea ce ar creste sansele de a pierde controlul vehiculului. O data ce simtiti ca pe sosea exista zapada sau gheata si vizibilitatea este extreme de redusa, incercati sa ramaneti calmi si sa aveti rabdare. 

5. Fiti atenti la copii
Copiilor le place sa se joace si, in mod special, iubesc zapada. Fiti atenti la copii si intotdeauna incetiniti in preajma acestora.

Sursa: Auto.ro

joi, 17 noiembrie 2016

Cum arata amprenta anvelopei pe carosabilul umed la viteza mare


Iata un tabel care arată în mod evident ce înseamnă viteza pe un carosabil umed. Vedeți cum arată amprenta anvelopei pe carosabilul care este acoperit de un strat subțire de apă.

Aceste amprente au fost filmate cu o cameră video de viteză foarte mare. Se observă foarte clar: cu cât este mai mare viteza și cu cât este mai uzată anvelopa, cu atât amprenta este mai puțin vizibilă.

Cercetătorii finlandezi și australieni au constatat că aproximativ 60% dintre accidentele rutiere sunt cauzate de anvelopele necalitative. Din cauza cauciucurilor uzate are loc fiecare al saptelea accident rutier. De asemenea, mai mult de 30% dintre accidente au loc din cauza anvelopelor nepotrivite pentru vremea de afară.

Statisticile au mai scos la iveală că 13 % dintre accidente sunt provocate de presiunea inadecvată a pneurilor.

De asemenea, este foarte important ca șoferii să respecte termenul de uzură al anvelopelor pentru a fi în siguranță atât ei, cât și cei din jur. Anvelopele de calitate sunt o investiție sigură.

Sursa: Perfect Ask

miercuri, 28 septembrie 2016

Cat i-a costat pe romani vara aceasta trecerea peste podul Fetesti-Cernavoda


Daca luam in calcul tariful minim de 13 lei pentru autoturisme, romanii au platit in 2016 peste 7,3 milioane de euro, la care se adauga inca 700.000 de euro ce vor proveni din amenzi, peste 20.000 de romani urmand a primi amenzi intre 130 lei si 910 lei in termen de 6 luni.

Peste 620.000 de romani au oprit sa plateasca cash la ghisee vara aceasta, in timp ce 670.000 au trimis un SMS. “In perioada 01.06.2016 - 31.08.2016 au fost achitate: 674.747 peaje, prin SMS; 1.214.649 peaje, la distribuitorii autorizati si 624.529 peaje, pe benzile exterioare, marcate cu simbolul cash”, au declarat reprezentantii CNADNR.

Taxa de la podul Fetesti poate fi achitata de soferi in avans sau pana la ora 24 a zilei urmatoare trecerii. Cei care aleg sa plateasca taxa de pod Fetesti – Cernavoda trebuie sa trimita SMS la numarul 7577 (Orange, Telekom, Vodafone, DigiMobil). In mesajul trimis catre acest numar, clientul trebuie sa precizeze numarul de inmatriculare si categoria.

Sursa: Wall Street

vineri, 19 august 2016

Cum scapa soferii de amenzile primite pentru ca nu au la ei politele RCA


O instanta din Romania i-a dat castig de cauza unui sofer amendat de Politia Rutiera pe motiv ca nu avea polita RCA la el, atunci cand a fost verificat in trafic. Conducatorul auto primise o amenda contraventionala de 630 de lei, insa magistratii Judecatoriei Simleul Silvaniei au desfiintat sanctiunea, aratand ca, de fapt, soferii nu sunt obligati, conform legii, sa aiba polita auto obligatorie la ei.

Decizie inedita a Judecatoriei Simleul Silvaniei, dupa ce un conducator auto a contestat in instanta amenda de 630 de lei (echivalentul a sase puncte-amenda) pe care i-au dat-o agentii Politiei Rutiere. Motivul sanctiunii a fost ca soferul, care se afla la volanul unui autoturism inmatriculat in Anglia, nu avea la el polita auto RCA, atunci cand agentii rutieri l-au verificat in trafic. Soferul a contestat, insa, in instanta procesul verbal prin care a fost sanctionat de Politia Rutiera, iar judecatorii au fost de partea lui.

Mai exact, magistratii de la Judecatoria Simleul Silvaniei, acolo unde s-a judecat cazul, au aratat ca legile in vigoare nu prevad in mod expres obligativitatea conducatorilor auto de a avea asupra lor polita obligatorie de asigurare auto si de a o prezenta la cererea politistului rutier.

Sursa: Wall-Street.ro
Foto: Adevarul

luni, 8 august 2016

De ce masinile moderne devin mai scump de reparat


Complexitatea tot mai mare a masinilor moderne le face mai dificil si mai costisitor de reparat [...] Producatorii de masini aduc tehnologii noi care utilizeaza senzori cu ultrasunete, camere radar sau aparate de fotografiat, amplasate de cele mai multe ori in locuri care sunt vulnerabile la impacturi.

"Organizatiile de training, service-urile de tinichigerie si toate sectoarele independente nu pot tine pasul cu viteza prin care se schimba tehnologiile in vehicule. Spre exemplu, sunt mai multe coduri de computer in actualul Mercedes-Benz Clasa S decat intr-un avion Boeing Dreamliner ", a spus Jason Moseley, director executiv al National Association of Bodyshops.

Autoturismele sunt construite din pana la 20 de tipuri de materiale diferite, au elemente din otel, aluminiu, carbon, care pot fi sudate, nituite sau lipite, astfel ca dupa un accident piesele si procesul de reparatie sunt scumpe, iar asiguratorii prefera sa le numeasca mult mai usor decat in trecut daune totale. Anul trecut, din totalul masinilor noi care au avut accident in Marea Britanie peste 10% au fost declarate dauna totala.

"Avand in vedere cum a evoluat tehnologia si potentialul de reparatii scumpe, nu este nevoie de un impact puternic pentru a cauza stricaciuni considerabile", a declarat Scott Hamilton-Cooper, directorul de operatiuni al Accident Exchange.

De exemplu, pentru a inlocui aripa fata pe actualul BMW Seria 5 dureaza de trei ori mai mult decat la vechiul model, pentru ca mai intai trebuie data jos capota si deconectata bateria. Un alt exemplu este noul SUV Volvo XC90. In cazul in care bara de protectie trebuie revopsita este nevoie de inlocuirea ei, intrucat straturile suplimentare pot afecta calibrarea si performantele senzorilor. Dupa inlocuirea barei, senzorii trebuie codati si calibrati.

"In ultimii 5 ani, am observat o crestere dramatica a sistemelor bazate pe senzori. Problema nu este inlocuirea senzorilor ci calibrarea lor, pentru ca nu poate fi facuta decat de catre dealerii marcilor, nu si de service-uri multimarca. De exemplu, calibrarea senzorilor la Volkswagen Golf MK7 costa 1300 de lire in Marea Britanie", mai spun specialistii.

Sursa si Foto: Wall-Street.ro

sâmbătă, 30 iulie 2016

Cele mai vandute 10 modele de masini noi in Europa in primul semestru


Primele zece cele mai cautate modele de masini noi in Europa detin impreuna in primul semestru 18% din piata auto. Vanzarile au depasit anul acesta 1,44 milioane de unitati, din totalul de 8,09 milioane autoturisme livrate. Lider se mentine acelasi model german greu de detronat de cativa ani.

Loc 1: Volkswagen Golf - 269.430 unitati
Volkswagen Golf este cel mai dorit autoturism in Europa si anul acesta. Modelul a fost comandat in 269.430 de unitati.

Loc 2: Renault Clio - 173.462 unitati
Renault Clio este pe locul doi in preferintele europenilor in prima jumatate a anului. Livrarile au fost de 173.462 de unitati noi.

Loc 3: Volkswagen Polo - 166.894 unitati
Volkswagen Polo este pe locul 3 in topul celor mai cautate masini noi pe piata europeana anul acesta. Polo a fost comandat in peste 166.800 de unitati.

Loc 4: Ford Fiesta - 159.534 unitati
Ford Fiesta a fost ales in primele 6 luni de peste 159.500 de europeni. Cererea pentru modelul de pe locul 4 a scazut cu 9% anul acesta.

Loc 5: Opel Corsa - 147.494 unitati
Opel Corsa este pe locul 5 la vanzari in Europa, cu 147.494 de masini noi livrate in primele 6 luni.

Loc 6: Peugeot 208 - 138.368 unitati
Peugeot 208 a fost comandat in peste 138.300 de unitati in primele 6 luni pe piata auto europeana.

Loc 7: Opel Astra - 129.691 unitati
Opel Astra este pe locul 7 in preferintele europenilor pentru o masina noua in primele 6 luni, cu 129.691 unitati. Modelul are cea mai mare crestere dintre masinile din top 10, de 26%.

Loc 8: Nissan Qashqai - 126.113 unitati
Nissan Qashqai este singurul SUV care intra in top zece cele mai vandute masini noi pe piata europeana, cu 126.113 unitati.

Loc 9: Skoda Octavia - 121.297 unitati
Skoda Octavia este pe locul 9 in Europa in ceea ce priveste atractivitatea pentru o masina noua. Vanzarile au crescut cu 9% in primele 6 luni, ajungand la 121.297 unitati.

Loc 10: Ford Focus - 120.534 unitati
Ford Focus este pe locul zece la vanzari in Europa cu 120.534 unitati. In primele 6 luni ale anului cererea a scazut cu 6% fata de anul trecut.

joi, 14 iulie 2016

18% dintre accidentele mortale din România, provocate de consumul de alcool


România este ţara din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de decese în accidente rutiere în funcţie de numărul de locuitori, iar una dintre principalele cauze este consumul de băuturi alcoolice. 

Astfel, 17.6% dintre accidentele mortale care se petrec în România au drept cauză consumul de băuturi alcoolice, iar trei sferturi dintre acestea sunt comise de bărbaţi. Datele au fost furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Allianz Center for Technology care arată că România ocupa locul 9 într-un clasament european în funcţie de decesele apărute în urma accidentelor de circulaţie şi poziţia a 29-a la nivel mondial.

Întrucât numărul accidentelor mortale creşte pe perioada verii pe drumurile care duc spre staţiunile de pe litoral, poliţia din Constanţa a iniţiat o campanie inedită prin care va oferi şoferilor din trafic două perechi de ochelari care simulează percepţia vizuală a unei persoane care a consumat băuturi alcoolice, una pentru timp de zi şi alta pentru timp de noapte. Poliţia speră că în acest fel şoferii vor înţelege pericolul reprezentat de consumul de alcool la volan în privinţa stării de echilibru, a timpului de reacţie sau a percepţiei vizuale.

"În sezonul estival, turiştii au o mai mare predispoziţie de a se urca la volan în stare de ebrietate decât în alte perioade din an. Este foarte important să îi informăm despre efectele alcoolului în timpul şofatului, să le arătăm şi practic acest lucru, în cadrul unui experiment inedit, dar să îi prevenim şi asupra măsurilor drastice prevăzute de Codul Rutier în această speţă", spune Mihaela Rus, preşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţa Rutieră.

Sursa si Foto: AutoMarket.ro

joi, 16 iunie 2016

Cum sa pregatesti masina pentru vara


1. Verifica daca sistemul de aer conditionat merge in conditii optime. [...] In plus, nu uita sa controlezi si sa suplimentezi, daca este nevoie, rezerva de freon a climatizarii.

2. Asigura-te ca bateria este incarcata si ca nivelul de lichid din aceasta este suficient. De cele mai multe ori, pe perioada verii, bateria auto este foarte solicitata din cauza caldurii. [...]
3. Verifica daca uleiul trebuie completat. Poti face asta cu ajutorul jojei, un instrument care iti indica nivelul lichidului din cutie. [...]

4. Ai grija la sistemul de franare! Este esential ca acesta sa functioneze perfect. [...]

5. Inainte sa pleci la drum, verifica daca presiunea din anvelope corespunde cu cifrele mentionate pe tocul portierei sau, si mai sigur, in manualul autoturismului.

6. Nu uita de roata de rezerva ,cric si cheia de roti! Niciodata nu se stie cand si unde faci pana, asa ca aceste accesorii auto iti pot fi de mare folos in cazul in care se sparge cauciucul.

7. Este bine sa faci o revizie generala a masinii la inceputul verii, astfel incat sa scapi de orice fel de griji cand pleci in concediu. [...]

Sursa si Foto: Auto.ro

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Semnificatia semnalelor luminoase din tabloul de bord

Tabloul de bord al maşinii cuprinde mai multe semnale luminoase care de avertizare. Autovehiculele de ultimă generaţie sunt concepute să semnalizeze prin semnale optice sau acustice, diverse simboluri, precum şi prin mesaje scrise.

1. Lumina de avertizare a defectării funcţionării motorului – de culoare ROȘIE sau GALBENĂ la unele maşini sau literele „EDC“ ce înseamnă „engine diesel control“.
Aprinderea acestui semn îl atenţionează pe şofer că motorul nu funcţionează cum trebuie sau că sistemul de control al funcţionării motorului este defect. Soluţia în acest caz e un control urgent la un service auto, în caz contrar există posibilitatea avarierii grave a motorului.

2. Lumina de avertizare a presiunii de ulei – de culoare ROȘIE.
Se stinge imediat după pornirea motorului, iar dacă aceasta rămâne aprinsă, oprirea imediată a motorului este obligatorie. Ignorarea acestui avertisment duce la griparea acestuia, așadar este recomandat a nu se mai efectua nicio manevră cu motorul pornit. Acest lucru se datorează lipsei de presiune de ulei din motor, cauzele fiind multiple: ulei degradat din cauza neschimbării la termenul stabilit sau contaminării acestuia cu combustibil, îmbâcsirea filtrului de ulei și nefuncționarea corespunzătoare a supapei acestuia, uzura mărită a lagărelor, defectarea pompei de ulei.

3. Lumina de avertizare a nivelului de ulei – de culoare GALBENĂ.
Poate să rămână aprinsă după pornirea motorului, acest lucru însemnând un nivel foarte scăzut al uleiului (sub nivelul minim indicat de joja de nivel). Se va putea continua drumul până la cel mai apropiat service sau magazin și se va remedia factorul existent prin completarea cu ulei de motor după specificația tipului de motor. Ignorarea acestui semnal de avertizare poate duce la defectarea gravă a motorului. La unele autovehicule această funcție este vizualizată printr-un număr de segmenți luminoși ce indică nivelul de ulei din baia motorului sau prin apariția mesajului LOW LEVEL OIL.

4. Lumina de avertizare a supraîncălzirii motorului – de culoare ROȘIE.
În cazul în care lumina rămâne aprinsă după pornirea motorului, acest lucru înseamnă un nivel scăzut al lichidului de răcire (ANTIGEL), urmând a se opri urgent motorul, verificându-se nivelul și completarea acestuia până la nivelul maxim. Aprinderea luminii în timpul funcționării motorului înseamnă lipsa de răcire a acestuia datorită mai multor factori precum: pierderea de lichid, ruperea curelei de transmisie a pompei de apă, defectarea termostatului (blocat pe poziția închis), nefuncționarea sau funcționarea defectuoasă a ventilatorului de răcire, înfundarea radiatorului de răcire (circulația prin interior a agenului de răcire), blocarea curentului de aer prin radiator datorită insectelor, și altele. ATENȚIE! A NU SE DESFACE BUȘONUL VASULUI DE EXPANSIUNE CÂT TIMP MOTORUL ESTE CALD – PERICOL DE OPĂRIRE!

5. Lumina de avertizare a încărcării acumulatorului – de culoare ROȘIE.
Dacă după pornirea motorului aceasta rămâne aprinsă, înseamnă că sistemul de încărcare este defect (aceasta se poate aprinde și în timpul funcționării), cauzele fiind: ruperea curelei de transmisie la alternator, defectarea alternatorului, contacte imperfecte, cleme de fixare şi borne oxidate sau întrerupte, fuzibili defecți, baterie defectă. Se poate continua drumul până la cel mai apropiat service, dar trebuie deconectați cât mai mulți sau toți consumatorii, fiind necesară toată energia bateriei pentru a ajunge la service.

6. Lumina de avertizare a funcționării bujiilor incandescente (numai în cazul motoarelor diesel) sau defectării sistemului de supraveghere al funcționării motorului prin aprinderea intermitentă a luminii.
Se aprinde la prima pornire, iar durata iluminării depinde de temperatura exterioară (cu cât este mai mică temperatura, cu atât aceasta va rămâne aprinsă mai mult timp). Este recomandat să nu se pornească motorul, decât după stingerea luminii. În cazul în care acest indicator nu se stinge sau luminează intermitent, conducătorul auto își poate continua drumul, dar numai până la primul service.

7. Lumina de avertizare a sistemului de frânare – de culoare ROȘIE.
Nestingerea acesteia după pornire poate însemna mai multe nereguli sau defecțiuni cum ar fi: lipsa lichidului de frânare din vasul pompei de frână, frâna de mână acționată sau lipsă presiune de frânare din circuitele de frânare. Deplasarea se va putea face doar după verificarea tuturor factorilor de mai sus sau conducătorul auto va trebui să se deplaseze cu atenție și cu viteză mică până la primul service.

8. Lumina de avertizare a frânei de staționare activată sau trasă – de culoare ROȘIE.
Nestingerea acesteia înseamnă că frâna de staționare (de mână) a rămas activată sau trasă. Funcționarea cu acest indicator aprins îngreunează deplasarea autovehiculului, ducând la încălzirea sistemului de frânare al roților din spate sau la alte tipuri constructive pe axul cardanic al transmisiei spate.

Sursa si Foto: Autoeconom.ro

marți, 12 aprilie 2016

16 obiceiuri proaste care cresc consumul de combustibil


Atunci când cumperi o maşină trebuie să ţii cont de o serie de caracteristici şi dotări pe care maşina respectivă le are, iar unul dintre cele mai importante aspecte vizează consumul de combustibil. Pentru fiecare maşină se face o estimare a consumului, dar în final cantitatea de combustibil consumată depinde de mai mulţi factori.

 „În ziua de azi există un trend în industria automobilelor de a avea maşini mai eficiente din toate punctele de vedere: să emită mai puţine noxe, să fie mai aerodinamice, mai uşoare, să consume mai puţin combustibil şi toate astea fără a sacrifica din performanţe sau comportamentul pe soşea. Majoritatea şoferilor, însă, se axează pe consumul de combustibil pentru că asta e ceea ce îi afectează în mod direct la buzunar de fiecare dată când alimentează. Nu multă lume îşi permite o maşină nouă care promite consum extrem de mic de combustibil, dar există câteva lucruri pe care orice şofer, indiferent de vechimea maşinii pe care o conduce, poate să le facă”, a explicat Ciprian Gurban, un inginer român care lucrează în industria automotive din Germania [...]

1. Verifică presiunea pneurilor: o presiune incorectă a pneurilor va duce la o rezistenţă mai mare la înaintare şi implicit la un consum mai mare. Valoarea corectă pentru presiunea pneurilor variază în funcţie de maşină şi ar trebui să apară în cartea technică. Uneori este trecută şi pe interiorul capacului de la buşonul de combustibil. Nici o presiune prea mare nu este indicată întrucat va duce la uzarea inegală a pneurilor.

2. Nu transporta greutăţi dacă nu e necesar: orice lucru pe care îl duci în maşină reprezintă o greutate în plus şi afectează consumul de combustibil pentru ca motorul va trebui să muncească puţin mai mult ca să urnească maşina. Gândeste-te la toate lucrurile pe care le ai în maşină şi întreaba-te daca ai într-adevăr nevoie de ele în călătoria pe care o faci. Poate ai căruciorul copilului pe care îl duci peste tot cu tine măcar că nu tot timpul ai şi copilul la tine. Poate cari un sac de cartofi pe care ţi-a fost lene să îl duci în casă atunci când ai venit de la cumpărături.

luni, 22 februarie 2016

Cum se descifrează codul care indică vârsta exactă a cauciucurilor


În cazul în care cumpăraţi anvelope second-hand, ori o maşină la mâna a doua, nu doar starea cauciucurilor trebuie controlată cu atenţie.

Anvelopa poate să arate bine, însă acest lucru nu înseamnă că suteţi în cea mai bună siguranţă. Este posibil ca termenul de valabilitate să fie depăşit! Şi la înlocuirea anvelopelor, indiferent dacă e vorba de schimbul de anvelope de la iarnă la vară sau invers, sau schimbul datorat unui grad de uzură ridicat, şoferii trebuie să aibă în vedere “vârsta” anvelopelor. Cum pot afla acest lucru? Prin citirea marcajul "DOT". Prescurtarea “DOT” provine de la “Department of transportation”, ministerul transporturilor din SUA fiind cel care a introdus acest marcaj la sfârşitul anilor ‘70.

“Marcajul DOT este un marcaj ce poate fi regăsit pe toate anvelopele pentru vehicule sub forma unei inşiruiri de cifre pe flancul anvelopei. De interes major pentru un şofer care îşi schimbă anvelopele sunt doar ultimele patru cifre care se regăsesc într-un chenar oval. Acestea indica data de fabricatie a anvelopei sub următoarea formă. De exemplu: cifra «3615», unde «36» reprezintă săptămâna, iar «15» anul de fabricaţie. Deci, săptămâna 36, anul 2015. Sfătuim şoferii să verifice acest marcaj atunci când achiziţionează anvelope noi, indiferent de sezon”, a explicat Traian Pop, director la firmei germane Delticom AG.

Dacă pe DOT se află doar trei cifre, atunci chiar există o mare problemă. Înseamnă că anvelopele au fost fabricate înainte de anul 2000. Dacă sunt patru cifre, este clar că anvelopa a fost făcută după anul 2000. 

Referitor la o durată de timp specifică care să indice cât timp de la data fabricaţiei acestea pot fi considerate noi, Traian Pop susţine că Asociaţia Germană a Industrei de Anvelope indică o perioadă de cinci ani, cu condiţia ca acestea să fi fost depozitate în condiţii optime.

Sursa si Foto: Adevarul.ro

marți, 2 februarie 2016

Șapte trucuri să nu adormi la volan


Condusul pe distanţe lungi este obositor și unii șoferi cad pradă somnului. Există câteva trucuri pe care șoferii le pot folosi din plin pentru a nu adormi la volan. Câteva dintre acestea mențin pe tot parcursul drumului o stare de alertă.

1.  Consumați o băutură energizantă sau o cafea;

2.  Țineți temperatura din maşină mai scăzută decât de obicei;

3.  Dați muzica tare pentru ca atenția să nu vă fie distrasă;

4.  Puneți scaunul într-o poziție cu care nu sunteți obișnuiți;

5.  Pe timp de noapte, ţine luminile din maşină aprinse;

6.  Mergeți cu o mână pe geamul deschis;

7.  Beți multe lichide pentru a avea nevoie des la toaletă.

Sursa: Auto-Bild.ro
Foto: DefensiveDriving.com

duminică, 24 ianuarie 2016

Noile tepe si inselaciuni care ii au ca tinta pe soferi


1. Masina ieftina de vanzare online, vanzatorul e plecat din tara

Gasesti o masina buna, la pret foarte mic. Si pare o afacere buna. Iei legatura cu vanzatorul, dar acesta nu este in tara. Si iti cere dovada ca esti dispus sa iei masina, asa ca te roaga sa faci un transfer de bani prin Western Union sau Money Gramm catre o persoana cunoscuta tie (prieten sau familie) si sa-i trimiti scanata chitanta de la ghiseu. Tu, chiar daca i-ai virat banii fratelui tau, vei ramane fara ei. Pentru ca persoana care face inselatoria, odata ce primeste chitanta de la tine, are codul de retragere a banilor si numele persoanei respective. Nu ramane decat sa-si faca un buletin cu numele de pe chitanta, spune codul si tu ramai fara bani. Morala: NICIODATA sa nu trimiti vreun avans pentru o masina, nimanui!

2. Masinile furate care se vand in targ si avansul pentru acte

Gasesti o masina in targ si vrei sa o cumperi. Pare o afacere buna, asa ca nu stai pe ganduri si incepi sa negociezi cu vanzatorul. Care, de cele mai multe ori este putin mai bronzat, bine imbracat, cu mult aur la gat si cu frazele la purtator. Masina are numere straine, de Germania, proaspat adusa, nerulata in tara, impecabila, ireprosabila, full cu tot cu piele si trapa. Omul negociaza cu tine si lasa la pret exact cat ai vrut tu, facand sa para ca faci afacerea vietii. Dar este o problema: mai are si alti clienti, care, de obicei, ce sa vezi: suna chiar in timp ce tu negociezi cu el! Asa ca iti cere un avans, de cateva sute de Euro, nu mai mult, iar la schimb iti da actele masinii. Si isi mai spune si ca-l gasesti in targ in fiecare saptamana, asa ca nu trebuie sa-ti faci probleme. Daca esti prost, platesti cateva sute de Euro si primesti niste acte. Care, asa cum te astepti, sunt false si scoase la imprimanta. Dupa ce pleci, ramanand ca sa va intalniti seara sa terminati tranzactia, omul iese din targ si isi vede de treaba, urmand ca in alta saptamana sa repete teapa cu alta masina. Morala: NICIODATA sa nu dai banii fara sa termini actele si fara sa ai cheile masinii in posesia ta!

miercuri, 6 ianuarie 2016

Cum se montează corect scaunul auto pentru bebeluşi


Testele de impact ale specialiştilor demonstrează că un copil de 4 ani este de 5 ori mai în siguranţă să călătorească într-un scaun auto poziţionat cu spatele spre direcţia de mers [...]

Copilul poziţionat cu faţa spre direcţia de mers are 40% şanse să fie accidentat grav, în timp ce, poziţionarea copilului cu spatele spre direcţia de mers scade şansele la 8%. La un impact cu o viteză de 50 km/h, asupra copilului poziţionat într-un scaun auto cu faţa spre direcţia de mers, se exercită o greutate aplicată la nivelul gâtului de până la 300 de kilograme, pe când, într-un scaun auto poziţionat cu spatele spre direcţia de mers, greutatea exercitată asupra gâtului este de 50 kg [...]

În cazul unui accident frontal în care copilul tău se află într-un scaun auto poziţionat cu faţa spre direcţia de mers, gâtul, zona capului şi coloana vertebrală se află într-un mare pericol datorită forţei uriaşe care se exercită asupra acestora. Acest lucru îi poate provoca o paralizie permanentă sau chiar moartea. Cu spatele spre direcţia de mers. În acest caz, într-un impact, presiunea exercitată asupra capului, gâtului şi coloanei vertebrale va fi considerabil mai mică deoarece forţa va fi dispersată pe o zonă mai mare a corpului [...]

Pentru o şi mai bună înţelegere, mai jos puteţi vedea un video explicit:


Sursa: Adevarul.ro