sâmbătă, 23 aprilie 2016

Semnificatia semnalelor luminoase din tabloul de bord

Tabloul de bord al maşinii cuprinde mai multe semnale luminoase care de avertizare. Autovehiculele de ultimă generaţie sunt concepute să semnalizeze prin semnale optice sau acustice, diverse simboluri, precum şi prin mesaje scrise.

1. Lumina de avertizare a defectării funcţionării motorului – de culoare ROȘIE sau GALBENĂ la unele maşini sau literele „EDC“ ce înseamnă „engine diesel control“.
Aprinderea acestui semn îl atenţionează pe şofer că motorul nu funcţionează cum trebuie sau că sistemul de control al funcţionării motorului este defect. Soluţia în acest caz e un control urgent la un service auto, în caz contrar există posibilitatea avarierii grave a motorului.

2. Lumina de avertizare a presiunii de ulei – de culoare ROȘIE.
Se stinge imediat după pornirea motorului, iar dacă aceasta rămâne aprinsă, oprirea imediată a motorului este obligatorie. Ignorarea acestui avertisment duce la griparea acestuia, așadar este recomandat a nu se mai efectua nicio manevră cu motorul pornit. Acest lucru se datorează lipsei de presiune de ulei din motor, cauzele fiind multiple: ulei degradat din cauza neschimbării la termenul stabilit sau contaminării acestuia cu combustibil, îmbâcsirea filtrului de ulei și nefuncționarea corespunzătoare a supapei acestuia, uzura mărită a lagărelor, defectarea pompei de ulei.

3. Lumina de avertizare a nivelului de ulei – de culoare GALBENĂ.
Poate să rămână aprinsă după pornirea motorului, acest lucru însemnând un nivel foarte scăzut al uleiului (sub nivelul minim indicat de joja de nivel). Se va putea continua drumul până la cel mai apropiat service sau magazin și se va remedia factorul existent prin completarea cu ulei de motor după specificația tipului de motor. Ignorarea acestui semnal de avertizare poate duce la defectarea gravă a motorului. La unele autovehicule această funcție este vizualizată printr-un număr de segmenți luminoși ce indică nivelul de ulei din baia motorului sau prin apariția mesajului LOW LEVEL OIL.

4. Lumina de avertizare a supraîncălzirii motorului – de culoare ROȘIE.
În cazul în care lumina rămâne aprinsă după pornirea motorului, acest lucru înseamnă un nivel scăzut al lichidului de răcire (ANTIGEL), urmând a se opri urgent motorul, verificându-se nivelul și completarea acestuia până la nivelul maxim. Aprinderea luminii în timpul funcționării motorului înseamnă lipsa de răcire a acestuia datorită mai multor factori precum: pierderea de lichid, ruperea curelei de transmisie a pompei de apă, defectarea termostatului (blocat pe poziția închis), nefuncționarea sau funcționarea defectuoasă a ventilatorului de răcire, înfundarea radiatorului de răcire (circulația prin interior a agenului de răcire), blocarea curentului de aer prin radiator datorită insectelor, și altele. ATENȚIE! A NU SE DESFACE BUȘONUL VASULUI DE EXPANSIUNE CÂT TIMP MOTORUL ESTE CALD – PERICOL DE OPĂRIRE!

5. Lumina de avertizare a încărcării acumulatorului – de culoare ROȘIE.
Dacă după pornirea motorului aceasta rămâne aprinsă, înseamnă că sistemul de încărcare este defect (aceasta se poate aprinde și în timpul funcționării), cauzele fiind: ruperea curelei de transmisie la alternator, defectarea alternatorului, contacte imperfecte, cleme de fixare şi borne oxidate sau întrerupte, fuzibili defecți, baterie defectă. Se poate continua drumul până la cel mai apropiat service, dar trebuie deconectați cât mai mulți sau toți consumatorii, fiind necesară toată energia bateriei pentru a ajunge la service.

6. Lumina de avertizare a funcționării bujiilor incandescente (numai în cazul motoarelor diesel) sau defectării sistemului de supraveghere al funcționării motorului prin aprinderea intermitentă a luminii.
Se aprinde la prima pornire, iar durata iluminării depinde de temperatura exterioară (cu cât este mai mică temperatura, cu atât aceasta va rămâne aprinsă mai mult timp). Este recomandat să nu se pornească motorul, decât după stingerea luminii. În cazul în care acest indicator nu se stinge sau luminează intermitent, conducătorul auto își poate continua drumul, dar numai până la primul service.

7. Lumina de avertizare a sistemului de frânare – de culoare ROȘIE.
Nestingerea acesteia după pornire poate însemna mai multe nereguli sau defecțiuni cum ar fi: lipsa lichidului de frânare din vasul pompei de frână, frâna de mână acționată sau lipsă presiune de frânare din circuitele de frânare. Deplasarea se va putea face doar după verificarea tuturor factorilor de mai sus sau conducătorul auto va trebui să se deplaseze cu atenție și cu viteză mică până la primul service.

8. Lumina de avertizare a frânei de staționare activată sau trasă – de culoare ROȘIE.
Nestingerea acesteia înseamnă că frâna de staționare (de mână) a rămas activată sau trasă. Funcționarea cu acest indicator aprins îngreunează deplasarea autovehiculului, ducând la încălzirea sistemului de frânare al roților din spate sau la alte tipuri constructive pe axul cardanic al transmisiei spate.

Sursa si Foto: Autoeconom.ro

marți, 12 aprilie 2016

16 obiceiuri proaste care cresc consumul de combustibil


Atunci când cumperi o maşină trebuie să ţii cont de o serie de caracteristici şi dotări pe care maşina respectivă le are, iar unul dintre cele mai importante aspecte vizează consumul de combustibil. Pentru fiecare maşină se face o estimare a consumului, dar în final cantitatea de combustibil consumată depinde de mai mulţi factori.

 „În ziua de azi există un trend în industria automobilelor de a avea maşini mai eficiente din toate punctele de vedere: să emită mai puţine noxe, să fie mai aerodinamice, mai uşoare, să consume mai puţin combustibil şi toate astea fără a sacrifica din performanţe sau comportamentul pe soşea. Majoritatea şoferilor, însă, se axează pe consumul de combustibil pentru că asta e ceea ce îi afectează în mod direct la buzunar de fiecare dată când alimentează. Nu multă lume îşi permite o maşină nouă care promite consum extrem de mic de combustibil, dar există câteva lucruri pe care orice şofer, indiferent de vechimea maşinii pe care o conduce, poate să le facă”, a explicat Ciprian Gurban, un inginer român care lucrează în industria automotive din Germania [...]

1. Verifică presiunea pneurilor: o presiune incorectă a pneurilor va duce la o rezistenţă mai mare la înaintare şi implicit la un consum mai mare. Valoarea corectă pentru presiunea pneurilor variază în funcţie de maşină şi ar trebui să apară în cartea technică. Uneori este trecută şi pe interiorul capacului de la buşonul de combustibil. Nici o presiune prea mare nu este indicată întrucat va duce la uzarea inegală a pneurilor.

2. Nu transporta greutăţi dacă nu e necesar: orice lucru pe care îl duci în maşină reprezintă o greutate în plus şi afectează consumul de combustibil pentru ca motorul va trebui să muncească puţin mai mult ca să urnească maşina. Gândeste-te la toate lucrurile pe care le ai în maşină şi întreaba-te daca ai într-adevăr nevoie de ele în călătoria pe care o faci. Poate ai căruciorul copilului pe care îl duci peste tot cu tine măcar că nu tot timpul ai şi copilul la tine. Poate cari un sac de cartofi pe care ţi-a fost lene să îl duci în casă atunci când ai venit de la cumpărături.

luni, 22 februarie 2016

Cum se descifrează codul care indică vârsta exactă a cauciucurilor


În cazul în care cumpăraţi anvelope second-hand, ori o maşină la mâna a doua, nu doar starea cauciucurilor trebuie controlată cu atenţie.

Anvelopa poate să arate bine, însă acest lucru nu înseamnă că suteţi în cea mai bună siguranţă. Este posibil ca termenul de valabilitate să fie depăşit! Şi la înlocuirea anvelopelor, indiferent dacă e vorba de schimbul de anvelope de la iarnă la vară sau invers, sau schimbul datorat unui grad de uzură ridicat, şoferii trebuie să aibă în vedere “vârsta” anvelopelor. Cum pot afla acest lucru? Prin citirea marcajul "DOT". Prescurtarea “DOT” provine de la “Department of transportation”, ministerul transporturilor din SUA fiind cel care a introdus acest marcaj la sfârşitul anilor ‘70.

“Marcajul DOT este un marcaj ce poate fi regăsit pe toate anvelopele pentru vehicule sub forma unei inşiruiri de cifre pe flancul anvelopei. De interes major pentru un şofer care îşi schimbă anvelopele sunt doar ultimele patru cifre care se regăsesc într-un chenar oval. Acestea indica data de fabricatie a anvelopei sub următoarea formă. De exemplu: cifra «3615», unde «36» reprezintă săptămâna, iar «15» anul de fabricaţie. Deci, săptămâna 36, anul 2015. Sfătuim şoferii să verifice acest marcaj atunci când achiziţionează anvelope noi, indiferent de sezon”, a explicat Traian Pop, director la firmei germane Delticom AG.

Dacă pe DOT se află doar trei cifre, atunci chiar există o mare problemă. Înseamnă că anvelopele au fost fabricate înainte de anul 2000. Dacă sunt patru cifre, este clar că anvelopa a fost făcută după anul 2000. 

Referitor la o durată de timp specifică care să indice cât timp de la data fabricaţiei acestea pot fi considerate noi, Traian Pop susţine că Asociaţia Germană a Industrei de Anvelope indică o perioadă de cinci ani, cu condiţia ca acestea să fi fost depozitate în condiţii optime.

Sursa si Foto: Adevarul.ro

marți, 2 februarie 2016

Șapte trucuri să nu adormi la volan


Condusul pe distanţe lungi este obositor și unii șoferi cad pradă somnului. Există câteva trucuri pe care șoferii le pot folosi din plin pentru a nu adormi la volan. Câteva dintre acestea mențin pe tot parcursul drumului o stare de alertă.

1.  Consumați o băutură energizantă sau o cafea;

2.  Țineți temperatura din maşină mai scăzută decât de obicei;

3.  Dați muzica tare pentru ca atenția să nu vă fie distrasă;

4.  Puneți scaunul într-o poziție cu care nu sunteți obișnuiți;

5.  Pe timp de noapte, ţine luminile din maşină aprinse;

6.  Mergeți cu o mână pe geamul deschis;

7.  Beți multe lichide pentru a avea nevoie des la toaletă.

Sursa: Auto-Bild.ro
Foto: DefensiveDriving.com

duminică, 24 ianuarie 2016

Noile tepe si inselaciuni care ii au ca tinta pe soferi


1. Masina ieftina de vanzare online, vanzatorul e plecat din tara

Gasesti o masina buna, la pret foarte mic. Si pare o afacere buna. Iei legatura cu vanzatorul, dar acesta nu este in tara. Si iti cere dovada ca esti dispus sa iei masina, asa ca te roaga sa faci un transfer de bani prin Western Union sau Money Gramm catre o persoana cunoscuta tie (prieten sau familie) si sa-i trimiti scanata chitanta de la ghiseu. Tu, chiar daca i-ai virat banii fratelui tau, vei ramane fara ei. Pentru ca persoana care face inselatoria, odata ce primeste chitanta de la tine, are codul de retragere a banilor si numele persoanei respective. Nu ramane decat sa-si faca un buletin cu numele de pe chitanta, spune codul si tu ramai fara bani. Morala: NICIODATA sa nu trimiti vreun avans pentru o masina, nimanui!

2. Masinile furate care se vand in targ si avansul pentru acte

Gasesti o masina in targ si vrei sa o cumperi. Pare o afacere buna, asa ca nu stai pe ganduri si incepi sa negociezi cu vanzatorul. Care, de cele mai multe ori este putin mai bronzat, bine imbracat, cu mult aur la gat si cu frazele la purtator. Masina are numere straine, de Germania, proaspat adusa, nerulata in tara, impecabila, ireprosabila, full cu tot cu piele si trapa. Omul negociaza cu tine si lasa la pret exact cat ai vrut tu, facand sa para ca faci afacerea vietii. Dar este o problema: mai are si alti clienti, care, de obicei, ce sa vezi: suna chiar in timp ce tu negociezi cu el! Asa ca iti cere un avans, de cateva sute de Euro, nu mai mult, iar la schimb iti da actele masinii. Si isi mai spune si ca-l gasesti in targ in fiecare saptamana, asa ca nu trebuie sa-ti faci probleme. Daca esti prost, platesti cateva sute de Euro si primesti niste acte. Care, asa cum te astepti, sunt false si scoase la imprimanta. Dupa ce pleci, ramanand ca sa va intalniti seara sa terminati tranzactia, omul iese din targ si isi vede de treaba, urmand ca in alta saptamana sa repete teapa cu alta masina. Morala: NICIODATA sa nu dai banii fara sa termini actele si fara sa ai cheile masinii in posesia ta!

miercuri, 6 ianuarie 2016

Cum se montează corect scaunul auto pentru bebeluşi


Testele de impact ale specialiştilor demonstrează că un copil de 4 ani este de 5 ori mai în siguranţă să călătorească într-un scaun auto poziţionat cu spatele spre direcţia de mers [...]

Copilul poziţionat cu faţa spre direcţia de mers are 40% şanse să fie accidentat grav, în timp ce, poziţionarea copilului cu spatele spre direcţia de mers scade şansele la 8%. La un impact cu o viteză de 50 km/h, asupra copilului poziţionat într-un scaun auto cu faţa spre direcţia de mers, se exercită o greutate aplicată la nivelul gâtului de până la 300 de kilograme, pe când, într-un scaun auto poziţionat cu spatele spre direcţia de mers, greutatea exercitată asupra gâtului este de 50 kg [...]

În cazul unui accident frontal în care copilul tău se află într-un scaun auto poziţionat cu faţa spre direcţia de mers, gâtul, zona capului şi coloana vertebrală se află într-un mare pericol datorită forţei uriaşe care se exercită asupra acestora. Acest lucru îi poate provoca o paralizie permanentă sau chiar moartea. Cu spatele spre direcţia de mers. În acest caz, într-un impact, presiunea exercitată asupra capului, gâtului şi coloanei vertebrale va fi considerabil mai mică deoarece forţa va fi dispersată pe o zonă mai mare a corpului [...]

Pentru o şi mai bună înţelegere, mai jos puteţi vedea un video explicit:


Sursa: Adevarul.ro

marți, 22 decembrie 2015

Masina noua sau second-hand ?


Achiziţia unei maşini nu este nicidecum o decizie uşoară. Iar dealerii de maşini spun că doamnele se uită mai întâi la culoare şi design, în timp ce domnii se interesează de motorizări şi dotări ale autoturismului. Atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, preţul este însă de cele mai multe ori cel care contează.

Maşini noi - avantaje:

· Reparaţii gratuite pe perioada garanţiei care se întinde de la 2 ani până la 7 ani (Kia de exemplu) 
· Exploatare fără griji şi poate chiar mai agresivă pe perioada garanţiei 
· Posibilitatea de a configura maşina exact cu opţiunile dorite. În plus şoferul are sentimentul că e maşina lui înca de la început 
· Evitarea riscurilor asociate cumpărării unei maşini second-hand (km daţi înapoi, întreţinere necorespunzătoare, lovituri reparate, etc.) 
· Funcţionare perfectă a maşinii (o maşină cu uzură nu mai funcţionează ca atunci când era nouă) 
· Taxa de prima înmatriculare este foarte mică pentru că modelele noi respectă norme EURO 5-6 
· Beneficiezi de anumite oferte pe care le are reprezentanţa inclusiv anumite oferte de finanţare 
· Exploatezi ca posesor cei mai buni ani ai maşinii

Maşini noi - dezavantaje: 

· Întretinerea trebuie facută la reprezentanţă şi e mult mai scumpă (şi piese şi manoperă); în plus nu poţi verifica ce anume se face la masină pentru că nu ţi se dă voie (cunosc cazuri în care nu s-a schimbat uleiul la maşină deşi mecanicii au spus ca s-a facut; dovada: au găsit uleiul nou şi filtrele noi în portbagaj după service) 
· Trebuie să fii foarte atent ce anume faci la maşină ca să nu pierzi garanţia
· Eşti în perioada în care maşina pierde cel mai mult din valoarea ei şi ca prim proprietar suporţi cheltuiala asta 
· O maşină nouă e mult mai scumpă ca una second-hand 
· Nu toate costurile sunt prezentate atunci când cumperi maşina şi s-ar putea să trebuiască să plăteşti alte taxe, întreţineri stipulate de garanţie, etc. 
· Trebuie sa plateşti asigurare full-casco pentru a beneficia de garanţie ceea ce e mult mai scump decat asigurarea RCA
· Ca proprietar ai un stres continuu ca maşina să nu iti fie furată/lovită. De o maşina second nu iţi pare aşa de rău 
· Ca maşină nouă, e ţinta mai preferată a hoţilor

Maşina second-hand - avantaje: 

· Preţul mult mai bun decât la o maşină nouă - probabil principalul motiv pentru care cineva cumpară o masina second 
· Pentru banii unei maşini noi poti să cumperi o masină second dintr-o clasă superioară sau de o firmă premium (de ex. de banii unui hatchback nou poţi să cumperi o limuzină second; de banii unei Dacii noi, poţi să cumperi un VW second) 
· Maşinile second se găsesc în abundenţă atât pe piaţa din România cât şi în afară, în special în Germania
· Problemele unui anumit model de maşină second sunt cunoscute pentru ca au fost experimentate de alţii deci poţi să verifici/previi asta. 
· O masină second dintr-o clasă/marcă superioară poate să funcţioneze mai mult decât una dintr-o clasă mai mică/ieftină 
· Piesele sunt mai ieftine şi în plus se găsesc în mare parte şi la schrot-uri. 
· Proprietarul poate să işi repare singur maşina sau să mearga la ce mecanic doreşte. 
· Maşinile second din afară sunt foarte bine întreţinute şi nu au o uzura aşa de mare datorită infrastructurii.
Maşini second - dezavantaje: · Nu cunoşti istoricul maşinii în cele mai multe cazuri (posibile lovituri, defecţiuni grave reparate să ţină doar până proprietarul o vinde, etc.) · Te expui riscului de a fi înşelat în special de "bişniţarii" de maşini. · Căutarea şi alegerea maşinii este mult mai dificilă din cauza numărului mic de maşini după criteriile si conditia maşinii dorite. În plus este o întreagă cursă a cumpăra o maşină bună înainte de a se vinde. · Reparaţiile pot fi foarte costisitoare dacă anumite componente mari cedează (de ex: turbina, cutie de viteze, volanta, ambreiaj, etc.) · Componentele electrice/electronice îmbătrânesc şi nu mai funcţioneaza în parametrii optimi (teoretic se oferă o durată de viaţă de aproximativ 10 ani la componentele electronice; în unele cazuri şi mai putin) · Maşinile noi sunt făcute să dureze un anumit număr de ani/km după care să fie înlocuite cu altele noi, motiv pentru care după acest numar de ani/km componentele cedează şi devine foarte scumpă reparaţia; e uneori mai ieftin să cumperi altă maşină. · Fiecare proprietar are stilul propriu de condus şi felul propriu în care întreţine maşina. Nu tot timpul acestea duc la o stare bună a maşinii.

Citeste mai mult: adev.ro/nygjc7

Maşini second - dezavantaje: 

· Nu cunoşti istoricul maşinii în cele mai multe cazuri (posibile lovituri, defecţiuni grave reparate să ţină doar până proprietarul o vinde, etc.) 
· Te expui riscului de a fi înşelat în special de "bişniţarii" de maşini. 
· Căutarea şi alegerea maşinii este mult mai dificilă din cauza numărului mic de maşini după criteriile si conditia maşinii dorite. În plus este o întreagă cursă a cumpăra o maşină bună înainte de a se vinde. 
· Reparaţiile pot fi foarte costisitoare dacă anumite componente mari cedează (de ex: turbina, cutie de viteze, volanta, ambreiaj, etc.) 
· Componentele electrice/electronice îmbătrânesc şi nu mai funcţioneaza în parametrii optimi (teoretic se oferă o durată de viaţă de aproximativ 10 ani la componentele electronice; în unele cazuri şi mai putin) 
· Maşinile noi sunt făcute să dureze un anumit număr de ani/km după care să fie înlocuite cu altele noi, motiv pentru care după acest numar de ani/km componentele cedează şi devine foarte scumpă reparaţia; e uneori mai ieftin să cumperi altă maşină. 
· Fiecare proprietar are stilul propriu de condus şi felul propriu în care întreţine maşina. Nu tot timpul acestea duc la o stare bună a maşinii.

Sursa si Foto: Adevarul.ro