vineri, 14 mai 2021

Proiect nou pentru ridicarea rablelor abandonate in parcari

 

În prezent, legislația din România prevede că o mașină abandonată pe spațiul public poate fi ridicată după cel puțin un an. Cu toate acestea, parlamentarii propun o versiune nouă pentru legislația în vigoare.

Conform noului proiect de lege, parlamentarii vor ca rablelele abandonate în parcările publice să fie ridicate după 6 luni. Autoritățile vor încheia procese verbale de constatare, iar înainte de ridicare, pe mașina respectivă va fi pusă o somație.

În urma acesteia, proprietarul are dreptul ca în 10 zile să ridice mașina din locul public. În caz contrar, aceasta va fi ridicată și depozitată în locuri special amenajate. În cazul în care vehiculul nu va fi revendicat, autoritățile vor avea dreptul să caseze sau să scoată la licitație mașina, în funcție de starea tehnică a acesteia.

Același proiect se adresează și vehiculelor care nu sunt înmatriculate, dar și pentru mașinile înmatriculate în alte state. În prezent, legislația actuală nu făcea nicio referire pentru acest tip de mașini.

 Sursa: AutoBook

luni, 8 martie 2021

Amenzi pentru șoferii care staționează în jurul grădinițelor sau școlilor

Șoferii care vor staționa în intervalul 07:00-20:00 în dreptul unităților de învățământ riscă amenzi de până la 725 lei, potrivit unui proiect de lege ce vizează modificarea Codului Rutier.

Un nou proiect legislativ urmărește introducerea în Codul Rutier a unei prevederi legate de stabilirea unor spații special amenajate și semnalizate pentru îmbarcarea sau debarcarea preșcolarilor și școlarilor, pe toate laturile de acces ale unităților de învățământ.

Aceste locuri vor putea fi utilizate pe o durata de 20 de minute, în intervalul 07:00-20:00, de cei care își lasă sau își iau copiii de la grădinițe sau școli.

Proiectul stabilește și amenzi pentru șoferii, alții decât cei îndreptățiți, care staționează pe aceste locuri, în timpul zilei, respectiv de 4-5 puncte de amendă. Amenda este cuprinsă între 580 și 725 lei. 

Sursa: AutoMarket

Foto: PixaBay

miercuri, 5 august 2020

Revizia masinii inainte de vacanta


Cand pleci in vacanta cu masina personala ai o multime de lucruri de facut si de verificat.

Starea anvelopelor este cea mai importanta atunci cand pregatesti masina pentru concediu. Cauciucurile sunt importante pentru a pastra o directie precisa, pentru stabilitatea masinii, mai ales cand aceasta este incarcata. Daca nu ai cauciucuri intr-o stare optima, inseamna ca este timpul sa le inlocuiesti.

Verificarea generala a anvelopei presupune verificarea flancului, care se poate deteriora din cauza conditiilor meteorologice, si a uzurii anvelopelor. Banda de rulare a anvelopelor are mai multi indicatori de uzura care va "anunta" cand acestea trebuie schimbate. In general, cand cauciucurile au un grad de uzura de 50%, incep sa isi piarda din performanta: scade aderenta la carosabil, nu mai pot preveni acvaplanarea etc.

vineri, 3 iulie 2020

Transfăgărăşanul a fost deschis circulaţiei rutiere


Miercuri, 01 iulie 2020, circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă (km 104+000 - km 130+800), a fost deschisa pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 07:00-21:00.

Pentru siguranţa participanţilor la trafic, circulaţia rutieră este interzisă pe timpul nopţii între orele 21:00 - 07:00. Se face apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariţia de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea.

Pe de altă parte, compania de drumuri şi autostrăzi îi atenţionează pe cei care tranzitează acest sector de drum că, în ultima perioadă, este semnalată prezenţa urşilor în apropierea părţii carosabile şi îi sfătuieşte să nu se apropie de animale, să nu le hrănească şi să informeze imediat autorităţile de prezenţa acestora.

Sursa: Wall Street

sâmbătă, 22 februarie 2020

Dacia - primul model 100% electric în 2021


Zilele trecute, cu ocazia publicării rezultatelor financiare pe anul 2019, Renault a anunțat oficial lansarea primului model 100% electric sub sigla Dacia. Evenimentul este programat în cursul anului 2021.

Contrar zvonurilor vehiculate în ultima vreme, în presa franceză, primul model Dacia electrificat nu va fi versiunea hibrid de la Sandero Stepway, ci un automobil 100% electric. Apariția acestuia face parte dintr-un calendar mai amplu, de electrificare a gamei Renault și Dacia.

Astfel, pentru perioada 2021-2022, pe lângă Renault Captur și Mégane E-Tech plug-in, Clio E-Tech și viitorul Twingo ZE, în planurile Renault figurează și prima Dacia 100% electrică. Fără prea multe detalii deocamdată, noutatea apare în calendar sub deumirea generică ”Urban City car”. Suficient de sugestivă pentru a ne lămuri despre ce tip de automobil va fi vorba!

Fiind o citadină, sunt șanse mari ca prima Dacia electrică să beneficieze de platforma de la Renault Zoe sau să fie derivată din Renault City K-ZE. Rămâne de văzut la ce tarif va fi comercializat acest model, având în vedere distanța relativ mare între poziționarea Dacia ca producător low cost și nivelul de cost al al automobilelor electrice.

Sursa: 24Auto

luni, 10 februarie 2020

The Last Mile, filmul de adio al Broscutei de la Volkswagen - Video (1:30 min.)


După numeroase evenimente dedicate ieșirii la pensie a modelului legendar Beetle, în versiunea sa modernă, Volkswagen a lansat și un film de animație, numit "The Last Mile".

Ultimul exemplar al compactei germane cu hayon retro a ieșit de ceva vreme de pe liniile de fabricație ale uzinei din Mexic. Asta nu l-a împiedicat pe constructorul german să omagieze din nou emblematicul model, cu un clip de adio foarte bine realizat.

Cum se întâmplă adesea în acest tip de campanie axată pe istorie, videoclipul marchează momentele importante ale unui personaj, de la copilărie până la pensie. Mai multe voci cunoscute din lumea artistică însoțesc imaginile video care arată diferitele epoci traversate de Broscuță, de-a lungul carierei sale. Celebra melodie "Let it Be", interpretată de coruri de copii americani de la școala de muzică "Pro Musica Youth Chorus", ritmează întregul film.

Cei mai fini observatori vor remarca, la finalul clipului, și prezența noii compacte electrice Volkswagen ID.3, un model în care constructorul german își pune mari speranțe.


Surse:
24Auto
YouTube

vineri, 31 ianuarie 2020

Taxa Oxigen, amanata doua luni


Taxa Oxigen, care trebuia sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2020, a fost amanata pana pe 1 martie 2020. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, sustine ca a luat aceasta decizie pentru ca cetatenii nu sunt informati suficient de bine in aceasta privinta. 

"Normal ar trebui sa fie aplicata de la 1 ianuarie si autoturismele poluante sa nu mai aiba acces in zona anuntata deja. Deoarece constientizam faptul ca cetatenii trebuie sa fie mult mai informati am luat hotararea [...] ca lunile ianuarie si februarie sa fie dedicate informtii si constientizarii," a declarat Gabriela Firea. 

Taxa Oxigen ar urma sa fie asadar platita de proprietarii de masini poluante non-Euro, Euro 1, Euro 2 si Euro 3, iar valoarea ei variaza intre 500 si 1.900 de lei pe an in functie de norma de poluare. Incepand cu 1 martie, masinile non-Euro, Euro 1 si Euro 2 vor fi interzise in centrul orasului, chiar daca platesc aceasta taxa. 

Masinile cu norma de poluare Euro 4 vor plati taxa incepand cu 1 ianuarie 2021. 

Deasemenea, masinile non-Euro, Euro 1 si Euro 2 nu vor mai putea circula deloc in Bucuresti incepand din 2022 iar cele Euro 3 din 2024.

Sursa: Auto

luni, 13 ianuarie 2020

Romania - primul loc la decesele biciclistilor pe sosele


România ocupă primul loc în Europa la decesele bicicliștilor pe șosele, raportat la mărimea populației. Accidentele rutiere în care sunt implicați bicicliștii din București se petrec în peste 70% din cazuri din vina bicicliștilor, nu a șoferilor. De asemenea, în 2019 au început să apară accidentele grave, provocate de utilizatorii de trotinete electrice.

În fiecare an, în România mor în accidente rutiere aproape 200 de bicicliști. Raportat la mărimea populației, România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la bicicliștii morți pe șosele: 8,9 victime la milionul de locuitori,

În București, în ultimii doi ani (2018-2019), au avut loc în total 109 accidente grave în care au fost implicați bicicliști. Nouă oameni și-au pierdut viața și 101 au fost răniți grav. În 72% din aceste accidente, vinovăția a aparținut bicicliștilor

Principalele cauze ale acestor accidente provin din faptul că bicicliștii nu au respectat normele rutiere, consideră Poliția: au avut viteză prea mare, au trecut pe roșu, au mers pe sens interzis, au traversat trecerea de pietoni pe bicicletă, nu au acordat prioritate, nu s-au asigurat la viraje.

Sursa: Europa Libera
Foto: Wall Street

vineri, 20 decembrie 2019

Alimente care pot provoca toxiinfectii alimentare - prevenire, simptome


Toxiinfectia alimentara este o afectiune cauzata de consumul de bauturi sau alimente contaminate cu agenti patogeni (infectiosi), adica bacterii, virusuri sau paraziti.

Simptomele toxiinfectiei alimentare

Simptomele pot fi mai blande sau mai intense in functie de fiecare persoana si de tipul de bacterie cu care a fost infectata persoana. Totusi, exista cateva simptome comune, indiferent de situatie:

- Stomac deranjat,
- Crampe stomacale,
- Greata,
- Voma,
- Diaree,
- Febra.
Atentie: dupa contaminare pot trece multe ore, chiar zile pana sa apara primele simptome!

Posibile complicatii ale toxiinfectiilor alimentare

joi, 12 septembrie 2019

Bugatti Chiron Sport la 420 km/h - VIDEO


Bugatti Chiron Sport, versiunea pregatita pentru circuit, mai usoara si mai agila in viraje decat versiunea standard a lui Chiron, a atins viteza de 420 km/h.

Modelul are un motor W16 de 8,0 litri care devolta 1.500 CP. Redactia Top Gear a avut la dispozitie Bugatti Chiron Sport si a putut face un test al vitezei maxime pe circuitul de teste al Volkswagen de la Ehra-Lessein, scrie Promotor.

Circuitul de testare este inchis publicului si dispune de o sectiune in linie dreapta cu o lungime de 8,7 km.

Bugatti nu a efectuat inca un test de viteza fara limitare, pentru ca nu a gasit inca anvelopele potrivite care sa reziste la o asemenea viteza.


Sursa: WallStreet

joi, 15 august 2019

Cum ne protejam copilul de soare, vara?


Imediat cum vine vara, parintii, dar mai ales cei mici, asteapta cu nerabdare sa plece in vacanta, sa stea la plaja si sa se bucure, in general de soare. Totusi, pielea copiilor este mai sensibila la radiatiile solare, iar parintii trebuie sa acorde o grija deosebita protejarii acesteia. Iata cateva sfaturi utile de care trebuie sa tinem cont vara.

Expunerea excesiva a bebelusilor si a copiilor la soare creste riscul cancerului de piele mai tarziu, pe parcursul vietii. Arsurile solare pot provoca dureri si disconfort pe termen scurt. Bebelusii care au mai putin de sase luni trebuie sa fie feriti de lumina directa a soarelui. De asemenea, este indicat ca toti copiii sa aiba pielea protejata pe tot parcursul sezonului cald.

Sfaturi utile, pentru a va proteja copilul de soare:

luni, 29 iulie 2019

Vor fi cozi de masini pe Dealul Negru toata vara


Vor fi cozi de masini pe Dealul Negru toata vara. CNAIR nu poate sa faca nimic sa se termine mai repede lucrarea de la Dedulesti

Soferii care strabat DN 7 vor fi in continuare obligati sa astepte, zeci de minute, aliniati la cozi kilometrice formate pe carosabil, la Dedulesti. Motivul: in zona traficul ramane restrictionat cel putin pana la jumatatea lui septembrie, din cauza unor lucrari pe care Compania de Drumuri spune ca nu le poate accelera.

In zona, soseaua aluneca si trebuie reparata. Iar pentru lucrari s-a inchis o banda de pe sensul de mers spre Ramnicu Valcea, pe o distanta de mai multe sute de metri. 

In consecinta, toti soferii care tranziteaza zona, in ambele sensuri, sunt nevoiti sa circule, alternativ, pe banda ramasa deschisa. S-au instalat acolo semafoare, pentru evitarea accidentelor. Marea problema este ca, oricum, circulatia e sugrumata, asa ca din ambele sensuri de mers se aduna sute de masini la coada, asteptand sa tranziteze zona de santier.

Sursa: Wall Street

luni, 8 iulie 2019

CNAIR anunta ca plata prin SMS a Peajului si a Rovinietei este suspendata temporar


Peajul si Rovinieta nu pot fi achizitionate prin intermediul operatorilor de telefonie mobila din cauza unor probleme tehnice, informeaza Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii printr-un comunicat remis duminica 7 iulie 2019.

Sistemul permite insa achitarea Peajului si a Rovinietei la ceilalti operatori printre care si la benzinarii, precizeaza compania de drumuri.

"Va reamintim ca, in cazul in care din diverse motive ati efectuat trecerea podurilor dunarene fara a achita PEAJ, puteti plati acest serviciu, inclusiv la benzinarii, pana la ora 23:59 a zilei urmatoare efectuarii trecerii. Precizam insa ca trebuie sa achizitionati Rovinieta inainte de a pleca la drum si puteti achita acest serviciu inclusiv la benzinarii. Dam asigurari ca facem toate eforturile pentru remedierea problemei in cel mai scurt timp posibil", precizeaza CNAIR.

Sursa: Wall Street

duminică, 24 martie 2019

Registrul Auto Roman a lansat o aplicatie prin care se poate verifica istoricul unui vehicul


Registrul Auto Roman (RAR) a lansat aplicatia "Istoric vehicul" prin intermediul careia orice persoana care detine sau intentioneaza sa achizitioneze un vehicul poate verifica istoricul acestuia prin accesarea site-ului oficial al Registrului Auto Roman www.rarom.ro , conditia fiind ca masina sa fi trecut cel putin o data pe la RAR

Conform unui comunicat de presa al institutiei, datele se obtin daca solicitantul introduce in aplicatia "Istoric vehicul" adresa de email si numarul de identificare al vehiculului in cauza (seria de caroserie/sasiu). Aplicatia va genera un cod de acces, il va expedia pe adresa de email introdusa si, dupa validarea lui, va furniza la aceeasi adresa de email informatiile pe care institutia le-a considerat utile pentru detinatorul sau viitorul detinator al unui vehicul.

Datele generate sunt: activitatile derulate la RAR si numarul de kilometri inregistrati in bordul masinii (kilometri regasiti in baza de date a RAR sau a statiilor ITP autorizate), existenta/valabilitatea cartii de identitate a vehiculului, cateva date tehnice si de identificare, gradul de poluare, valabilitatea ITP.

miercuri, 13 martie 2019

Un sucevean a construit primul metru de autostrada din Moldova


Proprietarul lantului de restaurante Spartan, Stefan Mandachi, a construit, in semn de protest, in judetul Suceava, primul metru de autostrada din Moldova intre Voronet si Putna si va fi inaugurat pe 15 martie, la ora 15.

Stefan Mandachi a precizat, in cadrul conferintei de presa, ca initiativa sa este un gest de protest fata de lipsa de interes a autoritatilor pentru constructia de autostrazi in Romania si in mod special in zona Moldovei. Metrul de autostrada a fost construit de o firma specializata si a costat 4.500 de euro.

Mandachi a anuntat ca pe 15 martie, de la ora 15, va intrerupe activitatea in toate cele 40 de fast-fooduri Spartan din intreaga tara, precum si la celelalte afaceri pe care le detine, sperand ca gestul sau sa fie urmat si de alti oameni de afaceri din intreaga tara.

Stefan Mandachi, care in luna februarie a impanzit tara cu milioane de afise cu mesajul „Romania vrea autostrazi”, a subliniat ca initiativa sa este personala, ca nu face politica si nu este membru de partid.

Sursa: Wall Street

luni, 25 februarie 2019

Rulote de vanzare, preturi, sfaturi pentru achizitie


Rulote de vanzare gasiti destul de usor in Romania intrucat acest business a inceput sa creasca in ultimii ani fiind stimulat de cererea data de numarul mare de muncitori care lucreaza departe de casa sau de romanii care cauta vacante linistite si in acelasi timp ieftine.

Pe site-urile de anunturi cu masini gasiti rulote la mana a doua cu preturi de la 1.000 de euro in sus. Pentru ca sunt second-hand si au in unele cazuri si 20 de ani de cand au fost fabricate ar trebui sa verificati cateva lucruri inainte sa o cumparati. Orice rulota poate fi reconditionata, insa veti avea de suportat un cost care poate dubla pretul pe care l-ati platit initial.

Cand va deplasati cu o rulota luati in calcul ca viteza maxima pe sosea sa fie sub 100 km/h, recomandat chiar sub 80 km/h. Nu bruscati masina cand tractati o rulota pentru ca veti avea probleme. Daca este vant puternic, reduceti mult viteza. Nu cumparati o rulota mai grea decat masina.

luni, 4 februarie 2019

Cel mai scump Ford Mustang din istorie


Cel mai scump Mustang din istorie este singurul exemplar Shelby GT500 Super Snake produs în 1967 si a fost vândut la licitație pentru 2.2 milioane de dolari. Modelul americanilor dispune de un motor V8 de 7.0 litri de 520 CP, propulsor împrumutat de pe celebrul Ford GT40 Mk II.

În urmă cu câteva zile, Ford a prezentat noul Shelby GT500 în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Modelul echipat cu un motor V8 capabil să ofere "peste 700 CP" a devenit cel mai puternic Mustang omologat pentru șosea din istoria companiei.

marți, 4 decembrie 2018

11 sisteme de siguranta obligatorii si pe masini low-cost pana in 2021


Comisia Europeana a anuntat ca va impune pana in anul 2021 obligativitatea a 11 sisteme noi de siguranta pe toate autovehiculele noi, inclusiv modele low-cost precum Dacia.

Propunerile, dupa ce vor fi aprobate, ar putea reduce la jumatate decesele rutiere si vatamarile grave. Specialistii estimeaza ca peste 10.000 de vieti omenesti si circa 60.000 de raniri grave ar putea fi evitate intre 2020 si 2030 prin implementarea acestor sisteme.

Franarea autonoma de urgenta (AEB) a fost de mult asteptata sa devina obligatorie pentru autoturismele noi. Sistemul - care aplica automat franele unei masini daca un sofer nu reuseste sa incetineasca pentru un obstacol - se considera ca reduce coliziunea din spate cu 38%. Camerele de mers inapoi, intre timp, au devenit recent obligatorii pentru autoturismele noi vandute in America si se estimeaza ca vor salva 95 de vieti pe an.

duminică, 4 noiembrie 2018

Top 10 Branduri auto in 2018


Toyota ramane cel mai valoros brand auto din lume pentru al saselea an consecutiv, in timp ce Mercedes-Benz a intrecut BMW si a urcat pe locul 2 pentru prima data in clasamentul anual. Tesla si-a marit valoarea marcii cu 60% si a ajuns la distanta mica de Audi.

Valoarea marcii Toyota a crescut cu 5% in ultimul an, pana la aproape 30 de miliarde de dolari, datorita cererii puternice pentru SUV-urile sale in Europa si Statele Unite, potrivit studiului BrandZ Top 100 cele mai valoroase marci globale lansat de Kantar Millward Brown.

Toyota a fost nr. 1 in 11 din cei 13 ani de studiu. In anii in care nu a fost numarul 1 in clasament, 2010 si 2012, Toyota a fost pe locul al doilea.

vineri, 19 octombrie 2018

Un Lotus Elise a fost declarat dauna totala din cauza unei zgarieturi


O companie de asigurari a declarat dauna totala un coupe Lotus Elise care avea doar o zgarietura mica pe bara fata, intrucat procedura reparatiei ar fi durat cateva ore si ar fi costat foarte mult, circa 19.000 de dolari.

Cu toate ca dauna este minima, refacerea acesteia scade foarte mult valoarea modelului fabricat in 2005. Masina, care are doar 68.000 de mile pe ceasurile de bord, este la vanzare pe eBay cu un pret de 24.000 de dolari, cu 6.000 de dolari sub valoarea de piata.

Pentru cele mai multe masini, dauna ar putea fi reparata repede si ieftin. Poate cel mult ar fi fost inlocuita bara fata. Dar pentru Lotus Elise reparatia ar necesita un efort foarte mare si costisitor.

O bara noua costa 5.000 de dolari, fara a include montajul si revopsirea ei. Vopseaua rara, in nuanta de bronz, a fost, de asemenea, o problema.

Sursa: Wall Street